duminică, 3 octombrie 2010

colectarea selectiva

Chiar dacă proiectul nostru , Viitorul speranţei , participant în campania Ţara lui Andrei nu a adunat suficiente voturi pentru a primi finanţare, ne bucurăm că obiectivele propuse au fost atinse ( amplasarea containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cartierele Tg.Mureşului, şi realizarea centrelor de închiriere a bicicletelor )

Şi, pentru că toamna se numără bobocii, am aflat despre o iniţiativă similară de susţinere a colectării selective a deşeurilor , campanie despre care aflaţi mai multe accesând linkul următor.


Colecteaza selectiv



Imaginează-ţi câte lucruri reciclabile îţi trec prin mână în drum spre coşul de gunoi. Hai să conştientizăm că ţine de noi să colectăm selectiv şi să facem o diferenţă !

De ce colectare selectivă?

Pentru că absolut orice ambalaj curat este reciclabil.
Pentru că majoritatea gunoaielor noastre sunt reciclabile şi ar trebui salvate
Pentru că umplem gropile de gunoi cu poluanţi, în loc să reciclăm.

Un pas mic pentru om...un salt uriaş pentru natură.

vineri, 23 mai 2008

Ecouri din presa locală

Şi presa a reflectat în paginile ei desfăşurarea Cupei BRD. Cotidianul Zi de ZI a publicat în data de 20 mai următorul articol

20 mai 2008, Zi de Zi

luni, 19 mai 2008

Veteranii, din nou pe fronturi sportive

Ce poate fi mai frumos decât revederea unor oameni pe care îi ţii aproape de suflet, şi pe care ştii că te poţi baza în orice situaţie.

Organizarea Cupei BRD mi-a oferit prilejul de a readuce împreună sportivii alături de care am început şi eu să parcurg drumurile competiţiilor interşcolare. M-am bucurat aflând răspunsul lor prompt la acţiunea pe care am gândit-o, şi regretul celor care din diverse motive nu au reuşit să ne fie alături sâmbătă , 17 mai.



Paul Bloj,Ionuţ Hârşan, Alex Oprea, Alin Natea (în rândul de sus), Cosmin Rusu , Marian Chertes şi Adi Viciu au fost din nou pe acelaşi teren,după atâţia ani, alături de ei dorindu-şi să fie Sorin Moşneag, Toader Văidean,Samu Şipoş, Tudor Pintea şi mulţi alţi iubitori ai fotbalului ce au bătut mingea prin curtea fostei generale nr.13.

Cu siguranţă, în scurt timp ne vom bucura împreună de o reîntâlnire sportivă. Vorba românului : Numa sănătoşi de-om fi ...

sâmbătă, 6 octombrie 2007